Un roman simplu, cu o voce superba si un talent deosebit are sansa de a deveni celebru in Spania. Intamplarea face ca el sa provina din Ghilad - satul bunicilor mei din Banat, asa ca am avut ocazia sa-l cunosc si sa-l ascult. Este un om deosebit si merita sa castige concursul si sa arate astfel Europei ca in Romania sunt si oameni de valoare.

Iata articolul:

ROMÂNUL COSTEL, “PAVAROTTI DIN CARPAŢI”, FACE FURORI ÎN SPANIA.

Românul Costel Busuioc, care a plecat în Spania să muncească şi a ajuns un nou Pavarotti, face furori în concursul TV „Hijos de Babel”. Costel a ajuns miercuri în fruntea clasamentului, căştigând a treia ediţie a spectacolului. El a reuşit să se remarce, prin remarcabila sa voce, dintr-un număr de 4.000 de concurenţi care au participat la preselecţia concursului destinat străinilor care locuiesc în Spania. Premiul pe care l-ar putea câştiga Costel include un contract cu Sony BMG, dar se vorbeşte şi despre invitaţia de a studia la Conservatorul din Viena.

Pentru a câştiga concursul îl putem sprijini însă şi de aici, din ţară, votând pe site-ul oficial www.babel.rtve.es.

BUSUIOC, PE PRIMUL LOC!

Televiziunea spaniolă a organizat un concurs de descoperire de talente artistice. “Hijos de Babel”, în care s-au înscris concurenţi din America, Africa şi Europa stabiliţi în Spania.

Este un concurs nou aparut, care acceptă diferite stiluri şi modalităţi de interpretare, având drept scop solidaritatea şi integrarea şi reflectă diversitatea culturală, muzicală şi etnică din Spania secolului XXI.

 

Haideti sa-l ajutam sa castige… Cum puteti sa votati —> http://babel.rtve.es/votaciones/

 

UPDATE: Ziua de 13 februarie a fost o zi norocoasa pentru Costel, nu doar pentru ca a castigat cea de a 4-a etapa a concursului Hijos de Babel, dar si fiindca a luat, in premiera, cea mai mare nota acordata la acest concurs - nota 9.  Te felicit Costel si iti doresc mult succes in continuare.

 

Am gasit pe YouTube piesele interpretate de Costel in concurs in cele 4 editii de pana acum; le puteti asculta mai jos:

Costel Busuioc - Hijos de Babel 1+2+3+4

Nu stiu ce m-a facut sa imi aduc aminte imagini si intamplari petrecute cu vreo cativa ani in urma, in vremea adolescentei. Sa fie poate „de vina” discutiile pe care le-am avut zilele trecute cu un bun prieten – desi am sporovait numai despre lucruri/intamplari actuale si ceva planuri/idei ca de orice inceput de an… sau sa fie vorba despre faptul ca acelasi prieten implineste astazi 30 de ani – iar cand am realizat chestia asta m-am intrebat socata „cand naiba au trecut atatia?”… sau as putea da vina chiar pe mult mediatizata astenie de primavara, o primavara cam precoce insa la cum a evoluat vremea in ultimele zile… nu m-ar mira ca „doamna in alb” sa-si fi luat deja talpasita. Ei bine, oricare ar fi cauza, nu asta este important acum, ci mai degraba efectul si anume o zdravana nostalgie care a pus stapanire pe subsemnata si care nici nu da semne ca ar vrea sa plece degraba. Dar, cum m-am obisnuit sa-mi „privesc” diversele stari prin care trec cu oarecare detasare, o iau si pe asta ca atare, o las sa-si „faca de cap” putin cu mine, ma desfat si eu studiind zgubiliticele ganduri care-mi trec prin cap si apoi o gonesc din suflet si din minte ca pe un pisic obraznic ce da tarcoale laboshului cu lapte pus „la prins”.

Si uite-asa au inceput sa „curga” amintirile din viata mea de liceana decebalista, cu prietenii mei cu care faceam numai trasnai, cu colegi nebuni, chiulangii, iar altii tocilari sau paraciosi… cu profesori pe care ii admiram sau pe care nu-i sufeream… si cu tot „tacamul” care aduce savoarea acelor ani si care ti-i incrusteaza in minte si in suflet ca un fier rosu pentru ca nimeni si nimic sa nu mai poata sa-i stearga de acolo.

Si mi-aduc mai cu seama aminte de zilele petrecute la „Cercetasi”… de discutiile aprinse pe toate temele posibile, de brainstroming-uri, de serile petrecute „la o bere” unde continuam dezbaterile, de actiunile de ecologizare de pe Cetate si din Parcul Dendrologic de la Simeria, de concursurile intre patrule in care aveam tot felul de idei trasnite, si – o, da! – de campurile de la Gentiana cu trasee, cu nopti nedormite, cu rasete, bancuri, jocuri, farse, cu ateliere „how to” si cu senzatii de nesuportat dupa ce mi-am ars fatza la soare .

Si mi-aduc aminte de inocenta noastra, de cat de curata si pura era tineretea noastra, de cum faceam toate lucrurile astea cu placere si daruire sufleteasca, de planurile pe care ni le fauream in minte si de visurile care ne dadeau aripi… doamne, ce frumos mai visam! Apoi, liceul s-a terminat si fiecare a plecat pe drumul lui si ne-am imprastiat cu totii prin tara la cate-o facultate… si-am inceput sa ne vedem din ce in ce mai rar, in unele week-end-uri… si incet-incet fiecare a fost acaparat de noile responsabilitati, de noile prioritati, de noii prieteni, de noua viata… Acum, pe multi dintre ei abia daca ii mai vad o data pe an.

Si totusi… mi-e dor de noi – cei de atunci, mi-e dor de copiii din noi, mi-e dor de visele noastre… mi-e dor de tot ceea ce iubeam…

Imi dau seama ca tot ceea ce am scris pana acum sunt doar amintirile frumoase… desigur ca, asa cum e normal, au existat si momente mai putin placute, insa cu mare bucurie constat ca nici macar nu mi le mai aduc aminte si ca am pastrat in suflet comoara clipelor minunate pe care le iubesc si care vor ramane mereu ale mele.

Pentru ca, asa cum am mentionat mai sus, astazi este ziua unui vechi si bun prieten; pentru ca, din cauza ca locuim in orase diferite, nu pot sa sarbatoresc alaturi de el aceasta zi; pentru ca el a fost „sufletul” intamplarilor rezumate anterior; pentru ca imi doresc sa nu uitam de copiii din noi si de visurile noastre trecute si prezente… pentru toate astea ii dedic aceste randuri…

La Multi Ani, C.!

 

 … si piesa mea absolut preferata in stari de melancolie…

In urma cu vreo doua saptamani s-a implinit un an de cand m-am indragostit nebuneste si irecuperabil de… un ORAS. Exact! Si nu unul oarecare, ci - dupa parerea multora - cel mai romantic din lume… ei da, este vorba despre PARIS. Asa cum il vad eu, Parisul este „cel mai” din foarte multe puncte de vedere, insa nu vreau acum sa incep sa-l descriu sau sa spun ce am vazut sau am trait acolo – cuvintele sunt prea sarace. Nu poti sa realizezi ce inseamna Parisul din povestile altora, din carti sau documentare TV… trebuie sa-l vezi, sa-l gusti, sa-l mirosi, sa-l auzi, sa-l simti cu toata fiinta, pentru ca fiecare are un mod diferit de a percepe lucrurile.

 

Inainte sa am fericita ocazie de a petrece vreo zece zile acolo, pot spune ca Parisul nu se afla chiar printre primele pozitii de pe lista mea cu „destinatii de vacanta”. Mai vizitasem cateva tari inainte (e drept, pot sa le numar pe degetele de la o mana) si chiar cateva capitale europene, insa nici una nu a depasit stadiul de „ok, am bifat-o si pe asta… next!”. De data asta insa ceva s-a intamplat, ceva a vibrat inauntrul meu si nici acum, dupa un an de zile, sentimentele pe care le-am trait atunci nu au palit… nu trece o zi fara ca o vorba, un lucru cat de neisemnat sa nu nu-mi aduca aminte de Paris si e suficient ca sa ma faca sa simt cum mi se strange stomacul si cum inghit cu noduri. Stiu ca pot fi considerata nebuna de catre cei care nu au trait niciodata un astfel de sentiment… de altfel, chiar ieri stateam de vorba cu un domn - sa fi fost cu vreo doi ani mai in varsta decat mine – si, printre altele am ajuns sa vorbim despre orasele din Romania si ce pot oferi ele din punct de vedere profesional, cultural, entertainment etc. Asa am ajuns sa-i spun ca m-am indragostit de Paris, moment in care tipul m-a privit tare ciudat si neincrezator si mi-a spus foarte nonsalant „N-ai cum sa te indragostesti de un oras!” De ce nu?, m-am intrebat eu… ce e oare asa de nemaivazut si nemaintalnit? De ce acest cuvant este folosit doar atunci cand iti exprimi sentimentele pentru o alta persoana si nu poate fi uzitat la fel de bine cand vorbesti de obiecte sau orase? Atunci cand o un om reuseste sa-ti „zgandareasca” linistea si iti creaza acele stari de febrilitate cu fluturi in stomac si tot tacamul, e foarte natural sa spui ca „m-am indragostit”… Partea bizara este ca nu pot spune ca as face orice ca sa locuiesc acolo… desigur, nu as spune „nu” daca s-ar ivi ocazia… insa pentru mine bucuria vine din faptul ca el exista, ca-l stiu aici pe Pamant, ca pot ajunge acolo cand vreau, in doar 4 ore de zbor, ca-i port amintirea cu mine in gand si in suflet oriunde… asta ma face fericita.

Intamplarea a facut ca, la scurt timp dupa ce am revenit de pe meleaguri pariziene, sa gasesc intr-o revista un interviu cu un domn (al carui nume din pacate nu l-am retinut, stiu doar ca este director la o companie autohtona) care a reusit sa surprinda esentialul intr-o singura fraza. Intrebarea era „Care este cea mai romantica destinatie pe care ai alege-o pentru Ziua Indragostitilor?”, iar raspunsul este de-a dreptul fermecator:

„Paris. Pentru ca este catifelat in Place des Vosges, misterios in pasajul dinspre Palais Royal si Rue des Petits Champs, imperial in Place de la Concorde, jucaus pe Rue Mazarine, fosnitor in Jardin du Luxembourg, tandru pe Alée des Cygnes, elegant in Musée Jacquemart-André, devastator pe Pont Neuf, insolent in fata centrului Pompidou, arogant in Place Vendôme, nesigur in Bagatelle, insinuant pe Rue du Faubourg Saint-Honoré. Pentru aerul sau alcatuit din flirt, parfum, bauguettes si criossants. Pentru ca Parisul este ca o femeie, il iubesc ca pe o femeie.”

 

 

 

 

 

Place des Vosges

 

 

 

Palais Royal

 

 

 

Place de la Concorde

 

 

 

 

Jardin du Luxembourg

 

 

 

Musée Jacquemart-André

 

 

 

 

 

 

Centrul Pompidou

 

 

 

 

Place Vendôme

De o saptamana incoace am BN-ul pe cap. La serviciu, of course. Super tare! Cine a trecut macar odata in viata printr-un control de audit/BN sau curte de conturi stie cum e… Acuma nu vreau sa ma dau io balena in galeata, ca vorba aia - din asa ceva n-o murit nimeni - dar nici nu e mare fun sa te ia aia toata ziua la impins vagoane cu ce-ai facut si, mai ales, cu ce n-ai facut… aci e durerea… … si fa-te luntre si punte si cara-le la dosare si fa-le situatii si da-le explicatii ca de ce si cum si fa-l pe dracu’ ghem… asta bineinteles in timp ce ai de facut si treaba ta dintr-o zi obisnuita de lucru… bashca ne-au si coplesit numeric, noroc cu o colega care s-a intors intre timp din concediu, asa ca acum suntem la egalitate… ca pe terenul de fotbal … e bine totusi ca inca n-am luat (prea multe) cartonase galbene … oricum, nu pot sa ma plang prea tare pentru ca altfel oamenii sunt faini, pot sa ma conversez cu ei si pe alte teme decat norme, regulamente, contracte si hartzogarii… in fond si la urma urmei isi fac si ei treaba pentru care-s platiti… partea mai putin placuta este ca vin acasa ca la hotel, ca sa dorm si sa am de unde sa ma intorc inapoi dimineata… plus ca de 3 zile vad lumina zilei in poze si o, da!… bine ca s-au inventat cerealele si ca exista ‘fulga’ (mmm… ce cutie frumoasa! ) pentru ca asta este cina mea, pe care o servesc bineinteles mult dupa ora dupa care spun nutritionistii sa nu mai mancam nimik… yeah, right! mai bine un somn bun decat dureri la stomah…

Si totusi… incercand sa gandesc pozitiv si sa vad si jumatea plina a paharului, trebuie sa recunosc ca am niste parinti minunati (sa-mi traiasca! )… in fiecare zi, am catering asigurat - tata e la “datorie” si se infiinteaza cu sufertasul pregatit de maman - cum sa stea fata nemancata atata vreme?!? si se stie ca mancarea facuta de mama acasa bate orice restaurant, plus ca mai primesc si bonus cate un desert si un fresh de portocale… boierie, ce mai…

Si cel mai important este ca EL ma intelege si nu se crizeaza ca ajung acasa noaptea, in vreme ce el pleaca de la birou pe la 17 … bine, asta se intampla acum cand inca nu coabitam impreuna (cred ca asta e un pleonasm ) … cine stie mai incolo cum o sa ma trezesc ca vin acasa si, dupa ce a facut cuie toata dupa-masa, o sa-l aud “pana la ora asta ai stat? stii ca n-avem nimik in frigider? eu ce mananc? cand imi calci si mie pantalonii aia?” Ei, ma amuz si io ca doar stiu ce barbat mi-am ales, desi la cat e de imprevizibil, nu se stie… hahaha

No, bun! Ma duc sa-mi iau portia de cereale + fulga + Badea si sa bag somn ca mi-am propus sa ma duc maine mai repede la birou - mai am de facut niste situatii pentru fermecatii aia de la BN, vorba lu’ sefa “Banca ti-o trebuit, banca ai!”

Santé!

“De ce nu am aripi sa zbor!

M-as face un flutur usor,

Un flutur usor si gentil

Cu suflet voios de copil,

M-as pune pe-o floare de crin,

Sa-i beau sufletelul din sin,

Caci am eu pe-o floare necaz:

Frumoasa-i ca ziua de azi!”

Am descoperit astazi, prin preumblarile mele virtuale, un site care are afisata pe prima pagina urmatoarea schema - zice asa: “Afla ce ai fost intr-o viata anterioara” apoi sunt trei casute in care sa introduci ziua, luna si anul (nasterii, bineinteles) siii… dedesubt e un buton pe care scrie “Apasa pentru a afla!” si un chenar cu niste cifre care se schimba repede ca la cronometru…

ok… in prima faza am stat vreo cateva secunde si am incercat sa inteleg care-i treaba… cred ca mi s-au pliat niste circumvolutii pa creier dar, intr-un final, niste sinapse au inceput sa functioneze si m-am luminat… “e un joc” imi zic eu, “asa, de amuzament, in care aia iti zic ceva funny la care nu te astepti si tu te razi”… asa ca incep sa caut pe acolo niste explicatii, ceva, orice, care sa ma lamureasca dar, ce credeti?… chestia e cat se poate de serioasa, adica da, iti dai data nasterii si aia iti spun ca in viata anterioara erai barbat si taiai frunze la caini in Mogadishu… deci iti dai seama ca toti oamenii din lumea asta care s-au nascut in aceeasi data cu tine au fost acelasi lucru ca tine (de fapt nu “lucru” ci “persoana”… ma rog)… cam ceva de genul x in 1, ca la sampon, nu? a, si daca va framanta cuvma ce a fost Basescu sau Badea sau Raduleasca intr-o viata anterioara - misterul este dezvaluit pe acelasi mirobolant site (click aici pentru site) - de exemplu, Basescu a fost saman al unui vechi trib indian din America de Nord… fascinant, right?

GENIAL! … oare cum le-a venit ideea??? maaaaaaama, frate da’ cred ca multe scoale i-a trebuit la aia ca sa conceapa asa ceva… ceea ce nu pot inca sa pricep este cum au reusit sa faca un computer sa “ghiceasca” atatea chestii… sigur l-au convocat si pe Bivolaru cu spirala lui… pe mine in prima faza m-a dus cu gandul la concursurile alea de la tv in care trimiteai 3 etichete de la margarina ca sa castigi nu stiu ce tampenie si cand se facea tragerea la sorti era o plasma pe care se invarteau cifrele ca bilele la 6/49 si un Gica apasa pe un buton - “Shhtoooing!” si aparea pe ecran un numar castigaretz… super tare!

acuma bineinteles ca n-am descoperit io apa calda si nici mersu’ pe jos, adik cu siguranta cazul acesta nu este singular si nu a aparut de ieri pe azi si stiu ca exista multi asa-zisi maestri, initiati, invatati care sunt super “meseriasi” in domeniu si le “stiu” pe toate, cand de fapt sunt doar niste sarlatani cu acte care storc bani de la naivi. dar ce m-a intrigat la acest caz este faptul ca site-ul nu este unul oarecare, adica se vrea site serios, este o revista on-line inregistrata chiar la Biblioteca Nationala, de care se ocupa oameni cu “tzadula” si al carei editor este A.A.P.E.S. (Asociatia de Astrologie si Parapsihologie Ely Star).

si atunci, un om de rand, un novice, asa ca mine, cum sa ia el in serios toata treaba asta cu stiintele cum sunt parapshihologia, astrologia si altele, stiinte care de altfel se bazeaza pe lucruri serioase si pe studii si dovezi din ancestral?!?… si cum sa te mai mire ca multi oameni dau bani la ghicitoare in ghioc sau mai rau, chiar la vrajitoare… brrrr

asa ca domnilor care spuneti ca ati facut facultatzuri si scoale, si care o dati cu binele omenirii si implinirea karmica… fiti putin seriosi si nu mai dati cu invataturile inaintasilor de pamant. ce-ar fi sa incercam sa ne facem toti meseria cu profesionalism si deontologie… si sa nu facem lucrurile doar de mantuiala, ca pentru noi le facem… Si ce-ar fi sa nu mai tratam lucrurile cu indiferenta… “las’ ca romanu-i fraier si-nghite”… ei bine, nu mai suntem fraieri si ne-am saturat sa inghitim bullshit-uri!!!

Dumnezeu sa ne dea intelepciune!

avand in vedere ca am conceput acest blog in week-end (ca doar la sfarsit de saptamana am si eu timp sa mai respir), m-am gandit eu sa incep cu un post relaxant … asa ca vorbim despre energii, despre chakre, despre cum influenteaza dezechilibrul energetic starea noastra fizica si psihica si despre legatura dintre individ si univers care porneste inca de la inceputul creatiei… iata in continuare un filmulet interesant despre ce semnificatie au chakrele si legatura lor cu elementele care sustin viata (din pacate este in engleza si nu are traducere):

ca o completare, iata ce mai spun initiatii: chiar daca nu ii vedem cu ochii fizici, acesti centrii energetici sunt responsabili de tot ceea ce se intampla cu organismul nostru - ei preiau energia vitala din univers si o transfera fiecarui organ, tesut, celula, atom din corpul nostru. un dezechilibru la nivelul unui centru energetic se transpune intr-o afectiune a corpului nostru fizic si are totodata si influenta negativa asupra psihicului. putem sa “ajutam” energia sa “curga” prin corp fara blocaje, prin constientizarea acestui fenomen. daca suntem constienti ca acest circuit este un lucru care face parte din noi la orice ora din zi si din noapte, putem sa imbunatatim starea energetica a organismului nostru. cateva minute de relaxare in fiecare zi pot face minuni - doar 5-10 minute in care sa ne alungam din minte toate gandurile, grijile, problemele, sa respiram adanc si sa “vizualizam” cu ochii mintii cum energia vitala a universului “curge” prin noi, din crestet si pana in varful degetelor de la maini si picioare. daca veti reusi sa va strecurati in program o astfel de “pauza” zilnic, va veti simti cu siguranta mai “incarcati” energetic si mai putin stresati sau obositi…

no, atunci sa vedem daca-i ashe… (vorba ardeleanului)

ps. celor care sunt interesati de mai multe detalii pe aceasta tema le recomand cartile lui S.N. Lazarev aparute la editura Dharana